Fantastica speculaţie...

Frunzele de Radu Stanca – o interpretare media

Elegia scrisă de Radu Stanca suportă de la început şi până la sfârşit o interpretare contemporană legată de comunicarea cu ajutorul internetului care se dovedeşte a fi o pseudo-comunicare. În cele ce urmează vom urmări argumentele pe text.

Prima strofă, aleasă ca refren în varianta muzicală a poeziei semnată de Nicu Alifantis, este un imperativ adresat de bărbat iubitei sale de a înceta comunicarea verbală prin intermediul yahoo messengerului. Argumentele acestei interpretări speculative sunt următoarele două versuri:

„Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra

Să nu văd frunzele cum cad din ram.”

Acţiunea de închidere a ferestrei echivalează cu închiderea ferestrei în care două persoane îşi trimit mesaje cu ajutorul yahoo messengerului, iar imaginea frunzelor căzând din ram sugerează că în timpul comunicării, cei doi folosesc ca fundal IMVironmentul intitulat Purple leaves. Ca să nu mai amintim de „ram”, care, ca abreviere cu majuscule, RAM (random-access memory) este un termen esenţial legat de computere.

De aici înainte, toate menţionările din text referitoare la toamnă şi frunze vor sugera comunicarea prin intermediul internetului, pe care iubitul nu şi-o mai doreşte. Mişcarea frunzelor care „zboară-n vânt” este declanşată pe yahoo messenger de acţiunea de a „suna” pe cineva folosind soneria buzz, iar imaginea frunzelor care „gem” sub paşii iubitului oglindeşte o identificare totală a celui ce foloseşte acest mijloc de comunicare cu lumea virtuală creată de el.

În ultima strofă, bărbatul avertizează despre pericolul pe care yahoo messenger îl reprezintă pentru realizarea unei comunicări reale între oameni, folosind termenul cu conotaţii apocaliptice de „urgie”:

„Fereşte-mă în preajma ta de vasta

Urgie-a toamnei care bântuie…”

Ca o metaforă, se poate vorbi de o „toamnă” a comunicării care va duce încet încet la distrugerea totală a comunicării, prin lipsa unor atribute esenţiale: contactul vizual, afectul, atingerea fizică şi tot ce ţine de comunicarea non-verbală. Bărbatul oferă şi soluţia prin folosirea cuvântului-cheie „preajma”: comunicarea reală se poate realiza numai dacă te afli în preajma interlocutorului tău.

Astfel, ceea ce îşi doreşte iubitul în schimb este revenirea la simplitatea relaţiilor, la o comunicare non-verbală, dar în preajma prezenţei fizice a iubitei care nu mai reclamă existenţa cuvintelor, fiind ea însăşi mijlocitoarea comunicării. Este vorba de o încăpere în care amândoi să se simtă ca acasă, încălzită cu o clasică sobă pe lemne, iar iubita nu trebuie decât să deapene un ghem stând lângă iubitul ei:

„Fă focul şi preumblă-te prin casă

Fără să spui nimic, nici un cuvânt

Vreau să mă simt la tine ca acasă

Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt

Învăluită-n straie de culcare

Aşează-mi-te-alăturea c-un ghem

Şi deapănă mereu, fără-ncetare,

Să n-aud frunzele sub paşi, cum gem…”

Activitatea (în prezent desuetă) de depănare a ghemului sugerează o soluţie de ieşire înafara secolului vitezei promovat de tot ce ţine de actuala tehnologie a informaţiei, este ca o suspendare a timpului sau, mai exact, o scurgere lentă a sa, provocând totodată calmarea şi eliminarea stresului atât de prezent în viaţa contemporană.

În final, menţionăm că această interpretare ce urmăreşte cele două imagini esenţiale ale poeziei: cea exterioară, rece, a toamnei cu frunzele care cad duse de vânt, şi cea interioară, caldă, a încăperii iubitei dominată de tăcere şi de două prezenţe fizice ce-şi sunt necesare şi suficiente, este urmărită şi în videoclipul piesei amintite semnate de Alifantis, unde lumea exterioară apare desenată pe computer, iar cea interioară e interpretată de două personaje reale prinse într-un dans senzual al dragostei.