Neputinţa cuvintelor

Cuvintele date nouă spre a comunica. Cuvintele care uneori nu ne ascultă. Cuvintele care câteodată nu pot exprima ceea ce simţim, oricâte metafore şi comparaţii am încerca să croşetăm. Cuvintele care încearcă să prindă ca într-un bold senzaţii de moment, senzaţii unice şi fulgurante.

Dar oare prin ce cuvinte să-i explici lui, copilul "născut" şi crescut la orfelinat, tăcerea şi melancolia pe care le simţi când îţi pierzi un părinte ce ţi-a fost mereu aproape? Sau ce cuvinte îi pot reda mai bine unei femei ce nu are copii ceea ce simţi dimineaţa când copilul tău te trezeşte c-un sărut cald?

Cuvinte şi senzaţii despre anul care abia mai pâlpâie: lacrimi, lacrimi iscate doar de-o privire care "ştie", negru şi durere, regrete, despărţire şi vise întristate, şi frig, aprilie friguros, bucuria de-a fi iarăşi în vârf de munte, udă până la piele, cu bobi de grindină căzând pe tine, deblocarea scrisului, desăvârşirea tezei de doctorat, emoţii la susţinerea publică şi curentul din sala în care le-ai mărturisit o părticică din viaţa ta (de cercetare), dar peste tot zâmbet de copil, râsete fără griji, glume, dans şi muzică - acestea sunt doar câteva din cuvintele despre acest an trist şi vesel, plin cu de toate, an de viaţă. Adio 2010!