Se dă un blog...

De ce scriu poezii? Ca să mă ascund şi ca să mă dezvălui concomitent, ca să mă explic şi ca să complic lucrurile, ca să-mi uşurez povara de simţăminte şi gânduri şi imagini, ca să răspund unui imbold inexplicabil, care de multe ori se dovedeşte premonitoriu ... Cam aceleaşi motive pentru care scriu la acest blog. Dar la care adaug un altul, la fel de important: ca să-mi dezleg limba, ca să recapăt uşurinţa de a scrie (atât de necesară mie acum), de a exprima clar nişte idei. De când am început a scrie pe acest blog, înaintez şi în celălalt proiect al fantasticului, până la punctul că a început iar a-mi plăcea subiectul, ceea ce e esenţial ca motivaţie. Pe unii îi motivează succesul altora, pe alţii deadline-urile stricte, iar pe alţii plăcerea de a se implica într-un anumit proiect. Cel mai important este să-ţi dai seama ce anume te motivează şi apoi să lupţi pentru a-ţi "implanta" acea motivaţie.

Adică şi asta, ca multe altele în viaţă, pleacă de la sondarea conştientă şi foarte sinceră a propriului interior. Cât ne-ar ajuta dacă am face-o mai des! Ne-ar diminua şi stresul, şi povara propriilor nerealizări şi, mai ales, ne-ar ajuta să mergem înainte şi să fim sinceri şi corecţi cu cei de lângă noi, nu să aruncăm propriile insuccese în capul celorlalţi.