Se dă un blog...

De ce scriu poezii? Ca să mă ascund şi ca să mă dezvălui concomitent, ca să mă explic şi ca să complic lucrurile, ca să-mi uşurez povara de simţăminte şi gânduri şi imagini, ca să răspund unui imbold inexplicabil, care de multe ori se dovedeşte premonitoriu ... Cam aceleaşi motive pentru care scriu la acest blog. Dar la care adaug un altul, la fel de important: ca să-mi dezleg limba, ca să recapăt uşurinţa de a scrie (atât de necesară mie acum), de a exprima clar nişte idei. De când am început a scrie pe acest blog, înaintez şi în celălalt proiect al fantasticului, până la punctul că a început iar a-mi plăcea subiectul, ceea ce e esenţial ca motivaţie. Pe unii îi motivează succesul altora, pe alţii deadline-urile stricte, iar pe alţii plăcerea de a se implica într-un anumit proiect. Cel mai important este să-ţi dai seama ce anume te motivează şi apoi să lupţi pentru a-ţi "implanta" acea motivaţie.

Adică şi asta, ca multe altele în viaţă, pleacă de la sondarea conştientă şi foarte sinceră a propriului interior. Cât ne-ar ajuta dacă am face-o mai des! Ne-ar diminua şi stresul, şi povara propriilor nerealizări şi, mai ales, ne-ar ajuta să mergem înainte şi să fim sinceri şi corecţi cu cei de lângă noi, nu să aruncăm propriile insuccese în capul celorlalţi.

Oamenii fantastici de lângă noi

De ce fantastici? Pentru că într-o lume a neseriozităţii, a filozofiei lui "lasă-mă să te las", a manelelor, banilor şi duşmanilor, a diplomelor luate pe bandă, a clubbingului blazat, a tristeţii emo, a abisului dintre generaţii etc. ... un tânăr normal (aşa mi se pare mie - normal) este echivalentul unei apariţii supranaturale.

Tânăra despre care vreau să scriu are 24 de ani, e în ultimul an la economia turismului la UBB, îşi scrie cu pasiune teza de licenţă şi se pregăteşte pentru un masterat. E plină de entuziasm şi de viaţă, iubeşte copiii, vara lucrează în străinătate la cules de mere pentru a-şi câştiga un ban cinstit. E numai zâmbet şi trăieşte fiecare clipă din plin.

Acum să mergem puţin în trecut. S-a născut şi a crescut la casa de copii, nu-şi cunoaşte părinţii. În prezent locuieşte cu alţi cinci orfani într-un apartament de 3 camere şi primesc "de la stat" alimente, cu regularitate, gătindu-şi singuri: cartofi, fasole, orez, carne şi lactate (mai rar), pâine. Peste doi ani nu mai are unde să locuiască, se consideră că de la 26 de ani e pe picioarele ei.

Prima păpuşă a primit-o la opt ani, în schimb ştie să tricoteze, să gătească şi pur şi simplu nu poate sta degeaba. Pe mine mă uimeşte cât de frumos s-a autoeducat, cât e de harnică şi de săritoare şi mi-aş dori ca Maria să posede mai târziu măcar câteva din calităţile ei. Iar prezenţa ei, câteva ore pe săptămână, în casa noastră, ne aduce aminte că în viaţă e bine să te bucuri de ceea ce eşti şi ceea ce ai (în primul rând sănătatea şi familia) şi nu să fii mereu nefericit că nu eşti mai mult sau că nu ai mai mult.

Unii au mult mai puţine şi ştiu, totuşi, să fie fericiţi...

Fantasticul simplu, de zi cu zi

Astă seară am avut o experienţă cu înţeles ambiguu: unii ar cataloga-o drept "transfer de energie negativă", alţii - o pură întâmplare.

După gustarea de după-amiază şi ieşirea la aer, Maria a început brusc să plângă şi nu o mai puteam opri. Ca ultimă soluţie, m-am aşezat în pat pe spate ţinând-o pe burta mea şi mângâind-o uşor pe spate. Încet-încet s-a liniştit, pentru ca deodată să simt o durere surdă în stomac, care a persistat încă vreo oră după aceea. Oare durerea aceea s-o fi supărat aşa de mult pe copilă?

Acesta este fantasticul zilei de azi...

Fantasticul de zi cu zi

Până acum m-am 'distrat' folosind şi eu epitetul fantastic la tot pasul, pentru a descrie orice este puţin ieşit din comun. Fantasticul în viaţa mea se petrece sub forma a ceea ce unii ar numi pure coincidenţe, iar alţii ar întrevedea un întreg plan divin/supranatural în funcţiune. Fantasticul înseamnă tocmai acest lucru: să oferi publicului (fie el cititor sau iubitor de artă) două categorii de explicaţii, dar să nu îmbrăţişezi nici una ca pe o certitudine. Fantasticul este ambiguitate, dublu sens, final deschis ... Un exemplu recent de asemenea lanţ de coincidenţe sau plan divin ascuns în viaţa mea cuprinde următoarele date: 26 iulie (ziua în care m-am căsătorit - ziua Sfintei Ana la romano-catolici), 1 ianuarie (ziua în care am născut-o pe fiica mea, Maria - ziua Sfintei Maria la romano-catolici), la care, fără vreo conotaţie religioasă, adaug şi durata gravidităţii care a fost de fix 9 luni (1 aprilie - 1 ianuarie). Ei, ce ziceţi? Acesta este fantasticul de care vorbeam: sunt nişte date care se potrivesc din întâmplare sau ele fac parte dintr-un plan bine pus la cale de o forţă supranaturală?

De ce fantasticitate

'Fantastic' este termenul care mă interesează de câţiva ani, în special în domeniul literaturii. Atât de des îl aud folosit în limbajul de zi cu zi încât mă întreb dacă fantasticul nu este cumva adânc înrădăcinat în viaţa noastră obişnuită... Fantasticul = intruziune violentă a supranaturalului în viaţa reală, cu efecte afective (provocatoare de teamă, frică sau doar uimire) asupra fiinţei implicate şi cu efecte bulversatoare asupra universului real, căruia îi schimbă total coordonatele ... cam aceasta ar fi definiţia tehnică cu care mă "lupt" în diverse cărţi. Dar aud că un concert a fost fantastic, că intervenţia unui portar a fost şi ea fantastică, că o prezentare de modă a fost fantastică, că un gadget este absolut fantastic ... Să fie ideea eliadescă a camuflării fantasticului în viaţa reală, de zi cu zi, aplicabilă vieţilor noastre banale? Îmi propun nişte răspunsuri prin acest blog, care pentru mine este deja fantastic, deoarece în existenţa mea palpabilă el reprezintă o intervenţie a impalpabilului, a ineditului, cu efect de uimire ...