Iarnă veselă, iarnă tristă...

M-am născut iarna. La fel fratele meu, la fel tatăl meu. La fel celălalt frate al meu (vărul primar) şi, mai apoi, prima fetiţă a fratelui meu, şi, de curând, fetiţa mea. Poate de aceea îmi place iarna, nu îmi provoacă repulsie, ci o bucurie copilărească. Iarna mă trezeşte la viaţă, frigul îmi "decongestionează" creierul, zăpada mă face să mă simt mai curată, într-un cuvânt, iarna îmi provoacă senzaţia unei întineriri.

Sunetul aproape insesizabil al fulgilor de zăpadă ce se aşază peste stratul deja format, mirosul cozonacilor din cuptor în căldura bucătăriei, mâna care mi se lipeşte de clanţă din cauza gerului, colindele cu glas de clopoţei şi nemaipomenita senzaţie pe care o am privind pe geam cum ninge - senzaţia că fulgii stau pe loc iar eu zbor, repede-repede, din ce în ce mai sus, în cer : aceasta este iarna mea.

Acum 10 ani, într-o zi geroasă de iarnă cu zăpadă care trosnea sub talpă, a fost înmormântat bunicul meu matern. Un an mai târziu, tot iarna, bunica mea maternă l-a urmat. Încă un an mai târziu şi bunicul meu patern s-a dus. Trei ierni consecutive cu tot atâtea tristeţi, dar pare că gerul, zăpada şi cerul albastru intens au făcut durerile mai uşor de suportat.

Se pare că iarna rămâne în viaţa mea un anotimp esenţial, cu cazematele de zăpadă din copilărie, depresiile statului în casă de acum, pârtiile şi hopurile săniuşului de altădată, bradul pe care-l pregătim acum pentru cea care va crede câţiva ani buni în moş.

A venit Iarna. Iarna veselă, iarna tristă.

Debuturi

Maria a început să bifeze (de fapt nu ea, ci noi, părinţii!), la realizări, multe activităţi care încep cu "prima". În ultima săptămână din octombrie, a fost tare harnică în acest sens: luni, pe 26, ne-am trezit cu ea că merge de-a buşilea, miercuri a primit primul sărut de la un băieţel, iar la despărţirea de el a plâns (primii fiori ai dragostei ce vor fi repede uitaţi), joi i-a dat primul dinte (primul "pupinel" - cum l-a botezat tatăl ei), iar duminică, adică la împlinirea a 10 luni, a făcut la oliţă. După acea săptămână de debuturi, s-a mai oprit niţel, iar ieri a hotărât că e cazul să se ridice singură pe picioarele ei, sprijinindu-se de marginea pătuţului.

Ce ciudat intrăm în lume, cu câtă bucurie facem pentru prima dată lucruri care apoi vor deveni mult prea obişnuite ca să le mai conştientizăm (ar trebui s-o înregistrez cum chiuie cu gura până la urechi când se ridică în picioare), şi multe din aceste "prime dăţi" rămân doar în amintirea altora, de obicei a părinţilor ...

Superstiţii de Sf. Dumitru

Sf. Dumitru, patron al păstorilor, celebrat astăzi, este însoţit de o serie de superstiţii:
- ziua de azi prevesteşte ce iarnă vom avea:
* dacă e o zi friguroasă, va fi iarnă bună;
* dacă e lună plină şi senin, iarna va fi cu moină;
* dacă este nor, vânt şi ploaie, vor fi zăpezi mari şi geruri;
* dacă este lună nouă, iarna va fi scurtă şi uşoară.
- în mediul păstoresc, astăzi se pune dulama (haină îmblănită) între oi, cu acelaşi scop, de a prevesti cum va fi iarna: dacă se culcă pe ea o oaie neagră, iarna va fi uşoară, dacă se culcă o oaie albă, iarna va fi grea;
- nu se munceşte pentru ca oamenii să fie feriţi de boli şi animalele de lupi;
- astăzi se termină semănatul usturoiului;
- tot astăzi se tunde coama cailor, să aibă păr frumos;
- este ziua "soroacelor" (în care se încheie învoieli pentru slujbe, închirieri).

Să închei cu LA MULŢI ANI! celor ce poartă acest nume sau derivate din el.
Şi aveţi grijă ce oaie se culcă azi pe dulamă!

Hai la Focu' lui Sumedru!

În seara aceasta, când eram copil şi, mai târziu, adolescentă, mergeam la "Focul lui Sumedru", prilej de bucurie, de primit nuci, covrigi şi gogoşi, iar, mai târziu, de cântări pe lângă o chitară, evident, rece. Poate nu mulţi aţi fost vreodată la Focul lui Sumedru, aşa că voi trece în revistă tradiţia legată de el.

O incursiune în folclor ne prezintă acest obicei ca fiind de origine păgână, celebrând moartea şi renaşterea prin ritualul incinerării (moartea era semnificată de tăierea unui arbore, iar renaşterea de incinerarea lui).

Sumedru este un zeu autohton, înfăţişat ca un bărbat obişnuit, fie păstor,fie crescător de animale, care se metamorfozează pe timpul nopţii în porc (simbol al spiritului grâului), iar în cadrul ceremonialului Focului lui Sumedru devine un brad care e tăiat din pădure şi incinerat în timpul unui ospăţ nocturn.

Pentru ţăranul român, focul avea rol de purificare şi regenerare, resturi de cenuşă fiind luate pentru fertilizarea grădinilor. Mai mult, focul servea la câştigarea bunăvoinţei strămoşilor în vederea asigurării unui an cu recolte bogate. Copiii erau puşi să sară peste foc pentru a fi sănătoşi şi norocoşi tot anul. Ei primeau de la femei nuci, struguri, prune uscate.

După creştinarea teritoriului românesc, Sumedru a fost asociat cu Sf. Mare Mucenic Dumitru de la Tesalonic, sărbătorit pe 26 octombrie. Sumedru anunţă, în cadrul anului pastoral, venirea iernii (se spune că el încuie vara şi desfrunzeşte codrul), care se va termina abia la Sângeorz (Sf. Gheorghe) pe 23 aprilie.

Obiceiul Focului lui Sumedru se păstrează mai ales în zonele de deal şi munte, asociate cu creşterea vitelor şi păstoritul, fiind întâlnit în judeţele Argeş, Braşov, Sibiu.

Chemarea tradiţională cu care flăcăii umblau prin sat invitând lumea la foc s-a păstrat până astăzi: "Hai la Focu' lui Sumedru / C-a mâncat lupu' iedu'!" S-a mai păstrat bucuria de a participa la acest eveniment, mai ales din partea copiilor şi a tinerilor, şi ceea ce păstrez eu intact în minte este mirosul înţepător de cenuşă ce plutea în jurul rugului şi a doua zi dimineaţa, când treceam pe lângă el în drum spre şcoală.

Fantasticul simplu, de zi cu zi

Astă seară am avut o experienţă cu înţeles ambiguu: unii ar cataloga-o drept "transfer de energie negativă", alţii - o pură întâmplare.

După gustarea de după-amiază şi ieşirea la aer, Maria a început brusc să plângă şi nu o mai puteam opri. Ca ultimă soluţie, m-am aşezat în pat pe spate ţinând-o pe burta mea şi mângâind-o uşor pe spate. Încet-încet s-a liniştit, pentru ca deodată să simt o durere surdă în stomac, care a persistat încă vreo oră după aceea. Oare durerea aceea s-o fi supărat aşa de mult pe copilă?

Acesta este fantasticul zilei de azi...

În aşteptare

Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă este titlul memoriilor criticului Nicolae Manolescu, în curs de apariţie la Editura Paralela 45. În aşteptarea paginilor calde, curate şi frumos mirositoare ale cărţii, vă puteţi delecta cu fragmente virtuale sau pe foaie de ziar în Academia Caţavencu.

Sfânta Paraschiva

14 octombrie este zi de sărbătoare, Sf. Paraschiva, ocazie de a puncta câteva informaţii în legătură cu această sfântă:

• Probabil cea mai cunoscută sfântă ale cărei moaşte se află în România; născută în Tracia, în sec. al XI-lea, a trăit numai 27 de ani. În sec. al XVII-lea i-au fost depuse moaştele în Moldova, la biserica Trei Ierarhi, bijuteria arhitectonică dantelată a Iaşilor. Veşmintele moaştelor se schimbă în cursul anului, sfânta purtând veşminte deschise la culoare la sărbători şi închise la culoare în posturi; ritualul de înveşmântare se desfăşoară în Catedrala închisă.

• Este ocrotitoarea săracilor şi a tinerilor.

• Etimologic, "paraschiva" înseamnă în greceşte "pregătire (de sărbătoare)", desemnând totodată şi ziua de "vineri" (şi aici ne aducem aminte de Sfânta Vineri din poveşti, cu bunătatea şi justeţea sa). Astăzi puţini copii mai primesc numele de Paraschiv(a), în ciuda popularităţii acestei sfinte în România, în prezent fiind aproximativ 60.000 de români purtători ai acestui nume.
  

• În viaţa păstorilor, Sf. Paraschiva marchează pregătirea pentru iernat a turmelor, precum şi prăşirea oilor, care acum nu mai sunt separate de berbeci, pentru a naşte astfel în apropierea Paştilor; tot această zi marchează deschiderea unor târguri pentru valorificarea produselor pastorale.

• Ca superstiţii, ciobanii nu cioplesc astăzi lemnul, ca să nu iasă mieii tărcaţi şi să le fie blăniţa bună pentru cojoace. De asemenea, nu se lucrează şi se posteşte, de teama apariţiei unor boli.

• Tradiţional este pelerinajul credincioşilor la Iaşi, ei purtând asupra lor şi hainele celor bolnavi. Această tradiţie se păstrează din plin, deşi s-a comercializat totul în jurul ei.