Hai la Focu' lui Sumedru!

În seara aceasta, când eram copil şi, mai târziu, adolescentă, mergeam la "Focul lui Sumedru", prilej de bucurie, de primit nuci, covrigi şi gogoşi, iar, mai târziu, de cântări pe lângă o chitară, evident, rece. Poate nu mulţi aţi fost vreodată la Focul lui Sumedru, aşa că voi trece în revistă tradiţia legată de el.

O incursiune în folclor ne prezintă acest obicei ca fiind de origine păgână, celebrând moartea şi renaşterea prin ritualul incinerării (moartea era semnificată de tăierea unui arbore, iar renaşterea de incinerarea lui).

Sumedru este un zeu autohton, înfăţişat ca un bărbat obişnuit, fie păstor,fie crescător de animale, care se metamorfozează pe timpul nopţii în porc (simbol al spiritului grâului), iar în cadrul ceremonialului Focului lui Sumedru devine un brad care e tăiat din pădure şi incinerat în timpul unui ospăţ nocturn.

Pentru ţăranul român, focul avea rol de purificare şi regenerare, resturi de cenuşă fiind luate pentru fertilizarea grădinilor. Mai mult, focul servea la câştigarea bunăvoinţei strămoşilor în vederea asigurării unui an cu recolte bogate. Copiii erau puşi să sară peste foc pentru a fi sănătoşi şi norocoşi tot anul. Ei primeau de la femei nuci, struguri, prune uscate.

După creştinarea teritoriului românesc, Sumedru a fost asociat cu Sf. Mare Mucenic Dumitru de la Tesalonic, sărbătorit pe 26 octombrie. Sumedru anunţă, în cadrul anului pastoral, venirea iernii (se spune că el încuie vara şi desfrunzeşte codrul), care se va termina abia la Sângeorz (Sf. Gheorghe) pe 23 aprilie.

Obiceiul Focului lui Sumedru se păstrează mai ales în zonele de deal şi munte, asociate cu creşterea vitelor şi păstoritul, fiind întâlnit în judeţele Argeş, Braşov, Sibiu.

Chemarea tradiţională cu care flăcăii umblau prin sat invitând lumea la foc s-a păstrat până astăzi: "Hai la Focu' lui Sumedru / C-a mâncat lupu' iedu'!" S-a mai păstrat bucuria de a participa la acest eveniment, mai ales din partea copiilor şi a tinerilor, şi ceea ce păstrez eu intact în minte este mirosul înţepător de cenuşă ce plutea în jurul rugului şi a doua zi dimineaţa, când treceam pe lângă el în drum spre şcoală.