Se afișează postările cu eticheta supranatural. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta supranatural. Afișați toate postările

miercuri, 10 iunie 2009

Fantasticul de zi cu zi

Până acum m-am 'distrat' folosind şi eu epitetul fantastic la tot pasul, pentru a descrie orice este puţin ieşit din comun. Fantasticul în viaţa mea se petrece sub forma a ceea ce unii ar numi pure coincidenţe, iar alţii ar întrevedea un întreg plan divin/supranatural în funcţiune. Fantasticul înseamnă tocmai acest lucru: să oferi publicului (fie el cititor sau iubitor de artă) două categorii de explicaţii, dar să nu îmbrăţişezi nici una ca pe o certitudine. Fantasticul este ambiguitate, dublu sens, final deschis ... Un exemplu recent de asemenea lanţ de coincidenţe sau plan divin ascuns în viaţa mea cuprinde următoarele date: 26 iulie (ziua în care m-am căsătorit - ziua Sfintei Ana la romano-catolici), 1 ianuarie (ziua în care am născut-o pe fiica mea, Maria - ziua Sfintei Maria la romano-catolici), la care, fără vreo conotaţie religioasă, adaug şi durata gravidităţii care a fost de fix 9 luni (1 aprilie - 1 ianuarie). Ei, ce ziceţi? Acesta este fantasticul de care vorbeam: sunt nişte date care se potrivesc din întâmplare sau ele fac parte dintr-un plan bine pus la cale de o forţă supranaturală?

duminică, 7 iunie 2009

De ce fantasticitate

'Fantastic' este termenul care mă interesează de câţiva ani, în special în domeniul literaturii. Atât de des îl aud folosit în limbajul de zi cu zi încât mă întreb dacă fantasticul nu este cumva adânc înrădăcinat în viaţa noastră obişnuită... Fantasticul = intruziune violentă a supranaturalului în viaţa reală, cu efecte afective (provocatoare de teamă, frică sau doar uimire) asupra fiinţei implicate şi cu efecte bulversatoare asupra universului real, căruia îi schimbă total coordonatele ... cam aceasta ar fi definiţia tehnică cu care mă "lupt" în diverse cărţi. Dar aud că un concert a fost fantastic, că intervenţia unui portar a fost şi ea fantastică, că o prezentare de modă a fost fantastică, că un gadget este absolut fantastic ... Să fie ideea eliadescă a camuflării fantasticului în viaţa reală, de zi cu zi, aplicabilă vieţilor noastre banale? Îmi propun nişte răspunsuri prin acest blog, care pentru mine este deja fantastic, deoarece în existenţa mea palpabilă el reprezintă o intervenţie a impalpabilului, a ineditului, cu efect de uimire ...