Dor...

Şi aşa mă ia un dor de munte, de poteca de creastă sculptată prin iarba scurtă a golului alpin, cu neîncetata adiere a vântului, cu sunet de talangă undeva, pe fundal, cu atâta cer deasupra şi atâtea vârfuri dedesubt, în depărtare, cu sudoarea urcuşului gâdilându-ţi fruntea, cu acea sete sănătoasă uşor de satisfăcut cu aer curat în loc de apă ....

Ca să-mi mai alin dorul, ascult dorul altora.

Oamenii fantastici de lângă noi

De ce fantastici? Pentru că într-o lume a neseriozităţii, a filozofiei lui "lasă-mă să te las", a manelelor, banilor şi duşmanilor, a diplomelor luate pe bandă, a clubbingului blazat, a tristeţii emo, a abisului dintre generaţii etc. ... un tânăr normal (aşa mi se pare mie - normal) este echivalentul unei apariţii supranaturale.

Tânăra despre care vreau să scriu are 24 de ani, e în ultimul an la economia turismului la UBB, îşi scrie cu pasiune teza de licenţă şi se pregăteşte pentru un masterat. E plină de entuziasm şi de viaţă, iubeşte copiii, vara lucrează în străinătate la cules de mere pentru a-şi câştiga un ban cinstit. E numai zâmbet şi trăieşte fiecare clipă din plin.

Acum să mergem puţin în trecut. S-a născut şi a crescut la casa de copii, nu-şi cunoaşte părinţii. În prezent locuieşte cu alţi cinci orfani într-un apartament de 3 camere şi primesc "de la stat" alimente, cu regularitate, gătindu-şi singuri: cartofi, fasole, orez, carne şi lactate (mai rar), pâine. Peste doi ani nu mai are unde să locuiască, se consideră că de la 26 de ani e pe picioarele ei.

Prima păpuşă a primit-o la opt ani, în schimb ştie să tricoteze, să gătească şi pur şi simplu nu poate sta degeaba. Pe mine mă uimeşte cât de frumos s-a autoeducat, cât e de harnică şi de săritoare şi mi-aş dori ca Maria să posede mai târziu măcar câteva din calităţile ei. Iar prezenţa ei, câteva ore pe săptămână, în casa noastră, ne aduce aminte că în viaţă e bine să te bucuri de ceea ce eşti şi ceea ce ai (în primul rând sănătatea şi familia) şi nu să fii mereu nefericit că nu eşti mai mult sau că nu ai mai mult.

Unii au mult mai puţine şi ştiu, totuşi, să fie fericiţi...

Eminescu...

"Pururi tânăr, înfăşurat în manta"-i de nemurire ...

Fie că-l iubim , fie că-l urâm, fie că-l citim pentru că ne e dor de el, pentru că empatizează cu trăirile noastre sau doar din datorie patriotică, de două ori pe an, contează că Eminescu nu ne lasă /ca Eminescu să nu ne lase indiferenţi, poezia lui având, înainte de toate, forţă de expresie.

Eminescul meu s-a creionat în şcoala generală (mai ales datorită dirigintei, d-na Elena Marinescu, Şcoala Generală Nr. 2, Câmpulung Muscel), când recitam la fiecare festival "Cântarea României", poezia Dintre sute de catarge. În liceu am fost fascinată de Memento mori şi de Luceafărul, acum mă "lupt" cu Sărmanul Dionis şi fantasticul aferent, dar cel mai mult îmi place La steaua, pe cât de adevărată din punct de vedere astronomic (o strofă din ea a reprezentat prima lucrare la Geografie din clasa a IX-a, ca verificare a cunoştinţelor de astronomie oferite în primele săptămâni; era o lucrare tradiţională pe care o dădea profesorul nostru, dl. N. Munteanu de la Liceul Dan Barbilian, Câmpulung Muscel), pe atât de convingătoare pe plan sentimental. O redau "cu formele şi punctuaţia autorului" din volumul M. Eminescu, Poesii, ediţie critică sinoptică de N. Georgescu, Editura Floare Albastră, Bucureşti, 2004, p. 182.

LA STEAOA

La steaoa care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

Ascultaţi şi o variantă muzicală a acestei poezii.

După sărbători

Şi au trecut şi sărbătorile, cu moşi darnici în jucării (pentru Maria), bomboane (pentru noi) şi lucruri de îmbrăcat (pentru toţi),
cu un brăduţ cam "chel" (ca s-o citez pe aceeaşi Andreea dintr-o postare anterioară, care, deşi şi-a rupt mânuţa la patinoar, nu şi-a pierdut energia şi umorul),
cu sarmale de Crăciun care, nereuşindu-ne împachetarea, s-au transformat în varză a la Cluj,
cu tăierea moţului Mariei când, respectând obiceiul, i s-a prezentat tava cu obiecte şi a ales, pragmatică, mobilul, rujul şi banii,
cu petrecerea Revelionului care a constat în program de răsfăţ cu Maria până la 10, friptură cu cartofi natur, şampanie şi răsfăţ pentru părinţi la un film bun,
cu prima aniversare a Mariei - a făcut 1 an pe 1.1.2010 :) care a primit tort cu o faţă zâmbitoare de emoticon,
cu Boboteaza şi Sf. Ion însoţite de o căldură primăvăratică.
Să fim sănătoşi, solidari şi sprinteni în 2010, ceea ce vă dorim şi vouă, celor care poposiţi aici!
La mulţi, fericiţi şi împliniţi ani!