Multiculturalitate pe viu

Cu o ocazie nu prea fericită (câteva zile de internare la spital) am simţit pe propria piele ce înseamnă să trăieşti într-o zonă multiculturală în care raportul majoritate-minoritate este inversat faţă de restul ţării.

Am împărţit salonul cu alte două gravide de naţionalitate maghiară, B. şi E. Primul obstacol - şi cel mai important - în calea comunicării dintre noi a fost, evident, limba. Dacă ele reuşeau să lege fraze în limba română, eu, înafara unor cuvinte disparate în maghiară, nu puteam spune nimic pe limba lor. Ca să ne înţelegem cât de cât, eu mi-am simplificat cât am putut româna pentru a fi înţeleasă, iar din frazele lor am încercat să retraduc sensul.

Atât B. cât şi E. sunt originare din două comune majoritar maghiare, au crescut cu limba maghiară în vine, iar româna a fost o materie ca oricare alta în şcoală. B. s-a angajat la patron român şi astfel a trebuit să înceapă a mai vorbi ceva română, iar E. se poate descurca la nivel elementar.

Deşi în minoritate, în relaţiile de spital am avut nişte avantaje: dacă doctorul de gardă era ungur, cu mine (văzând în fişă că-s româncă) vorbea româneşte, dar când doctorul a fost român, a vorbit numai româneşte, astfel că B. şi E. nu au înţeles mai nimic. Mai nimic nu au înţeles ele nici din fişa de externare, unde oricum termenii de strictă specialitate nu erau mulţi.

Trecând, însă, după o seară de "încălzire", peste bariera lingvistică, am reuşit să schimbăm idei şi să ne înţelegem bine. Având toate în comun faptul că aşteptăm al doilea copil, am practicat superstiţia cu inelul trecut printr-un fir de păr pentru a afla sexul copilului (superstiţie cunoscută şi nouă, românilor) şi am vorbit despre obiceiuri ortodoxe, catolice şi reformate legate de botez, dar şi de superstiţii referitoare la femeia lăuză. Bineînţeles că am criticat la unison mâncarea de spital, trezirea la ora şase şi căldura excesivă, şi am schimbat idei referitoare la creşterea copiilor. Astfel că, dacă în prima zi ne afundam toate în citit, în ultimele zile abia dacă am mai citit câteva pagini.

Prin prisma românei pe care o vorbeau B. şi E. am mai aflat câte o trăsătură specifică limbii maghiare: pentru "a şti" şi "a putea" în maghiară există un singur verb, astfel că E. se plângea deseori că "nu a ştiut să doarmă"; o expresie inedită în română folosită de B. ("eu nu pun gura pe ciorbă dacă nu şi-a băgat porcul piciorul în ea") reprezintă de fapt traducerea imperfectă a unei expresii rimate în maghiară.

Cu răbdare, deschidere, toleranţă, dar mai ales cu o stăpânire acceptabilă a limbii celuilalt, poţi pătrunde într-o cultură diferită, fascinantă, care să te ajute să o apreciezi mai bine pe a ta, dar şi să accepţi diferenţa, plurivalenţa. A trăi într-o regiune multiculturală se poate transforma într-un avantaj cu condiţia de a nu cădea în xenofobie sau, din contră, în xenocentrism. A deveni deschis în cunoaşterea celuilalt marchează un pas înainte în evoluţia ta spirituală.