Viaţa în piramidă

Percepţia spaţiului şi a timpului sunt strâns legate de vârsta celui care le percepe. Când eşti copil, casa, grădina, şcoala reprezintă un spaţiu atât de mare ... Nu aţi simţit asta când aţi revenit, adulţi fiind, în clasa în care-aţi învăţat în şcoala primară? Nu vi s-a părut clasa aceea mult mai înghesuită şi mai scundă decât o percepeaţi când eraţi şcolar? Sau timpul, mai ştiţi cât de încet trecea o zi în copilărie? O zi era plină de activităţi care mai de care mai interesante, iar între dimineaţă şi seară parcă se căsca o prăpastie cu ore infinite. Cam aşa este trecerea noastră prin viaţă, de la spaţiu şi timp aproape de infinit în primii ani de viaţă, către spaţiu şi timp mult prea finit, prea insuficient, prea puţin în viaţa adultă. Parcă am fi într-o piramidă, ne naştem la baza ei şi ne ridicăm încet-încet către vârf, văzând cum se strâmtează totul pe zi ce trece până ce nu mai avem loc în vârful ei şi ne sfârşim.

Fantasticul nostru trup ...

Memoria senzorială este probabil cea care deosebeşte cel mai bine un trup de celălalt. Un gust, un miros, un sunet care pentru altul nu înseamnă nimic poate fi pentru tine declanşatorul unei întregi imagini din trecut. Pentru mine, de exemplu, gustul pe care îl are o felie de pâine unsă cu unt şi pe care presar sare şi lângă care beau o cacao caldă este un gust ce îmi aduce aminte de copilărie, îmi creează o stare de bine, o satisfacţie pe care alte mâncăruri nu mi-o dau. Acesta este pentru mine gustul copilăriei! Care este al vostru?