Impresii de ... mamă

Pentru că impresiile de lectură s-au estompat, având restante destule cărţi despre care voi scrie, probabil, câte o frază într-o singură postare, m-am gândit să scriu acum câteva impresii calde de mamă a doi copii.

E incredibil cât de repede uităm cum a fost, cât de greu a fost cu copilul după naştere: abia doi ani au trecut de la prima naştere, şi am uitat cât de mic era bebeluşul, cât de neajutorat plângea, câte griji şi câte întrebări îmi puneam în primele luni. Oricum, la al doilea copil sunt mult mai relaxată: nu mai sar să-l îndop la fiecare plâns, nu mă mai sperie orice screamăt (oare acesta e substantivul?), nu mă mai izolez la alăptat sau la îngrijit copilul. Şi psihic mi-e mult mai bine, pentru că acum ştiu că nu va dura toată viaţa schimbatul scutecelor şi liniştirea unor plânsete uneori de neînţeles.

Adevărata piatră de încercare este acum copilul cel mare, care a simţit deodată că nu mai e în centrul atenţiei şi se comportă destul de agresiv. Când sunt singură cu cele două fete, o pun la punct pe Uca şi mă ascultă, iar faţă de Ica (aşa i-a zis ea prima dată, acu îi zice Ilica) este plină de afecţiune; dar când apare altcineva, fie că e tatăl ei, fie că e C., cea care mă ajută la treburi, parcă înnebuneşte: dacă nu facem ce zice ea, începe să ţipe, să urle şi nu mă mai ascultă nici pe mine deloc. Ca să nu mai zic că a dat în "sindromul bebeluşului": poartă iar suzeta la care a renunţat de când avea 6 luni şi pe care i-o păstrasem ca amintire, plus că de două zile face pipi în pat când doarme... În schimb, însă, a început să-şi dea drumul la a vorbi cum trebuie (mă rog, adică pe limba noastră!), fapt pentru care primeşte zilnic laude.

Gata, mi-am vărsat năduful, şi oricum sunt optimistă, ştiu că va trece şi asta, se va obişnui şi vor creşte împreună şi se vor iubi una pe alta. Să am eu răbdare, şi să fim toţi sănătoşi, asta contează.