Impresii de lectură - Vertij

Randy Taguchi - "Vertij", Quality Books, Bucureşti, 2007, Traducere şi note de Monica Şerban, 336 pagini

Deşi sunt alte cărţi pe lista de aşteptare, ale căror impresii de lectură s-au şi estompat între timp, nu pot să nu sar la această carte proaspăt terminată, poate şi din cauza slăbiciunii pe care o am pentru scriitorii japonezi.

Apărut în 2001 sub titlul original "Priza" - mult mai definitoriu în contextul tematic al cărţii (dar poate prea tehnic şi non-simbolic la prima vedere în română), primul roman al scriitoarei Randy Taguchi se mulează pe o experienţă trăită de autoare care oglindeşte, în acelaşi timp, una din crudele realităţi ale Japoniei zilelor noastre: "hikikomori". Acest termen desemnează oamenii care suferă de o maladie a civilizaţiei noastre: renunţă complet la viaţa socială pentru a se retrage în singurătatea unei camere. Fratele autoarei, întocmai ca fratele personajului feminin narator al cărţii, moare ca urmare a acestei boli, pierzându-şi complet dorinţa de a mai trăi. Pentru Yuki, sora sa, tristul eveniment coincide cu începutul căutării propriei identităţi în încercarea de a înţelege moartea fratelui ei şi pe fratele ei în sine.

Şedinţele la psiholog, care-i prilejuiesc întâlnirea cu fostul ei profesor din facultate, Kunisada, cu care experimentase un transfer şi contra-transfer (ea descoperindu-şi astfel propria sexualitate) nu reuşesc să o mulţumească. Dar odată cu întâlnirea (previzionată oniric) cu Ritsuko, fostă colegă de facultate acum interesată de femeile-şaman, Yuki începe să vadă realitatea cu alţi ochi şi să nu se mai sperie de halucinaţiile vizuale (îl vede deseori pe Taka, fratele ei) şi olfactive (simte mirosul de moarte al oamenilor, reuşind prin asta chiar să-i salveze viaţa unui coleg de serviciu care, impacientat de mirosul pe care i-l emana lui Yuki, descoperă că are cancer de colon în fază incipientă şi se operează) care încep să-i domine viaţa.

Dacă la nivel psihologic ea înţelege că Taka nu a fost defel un egoist aşa cum îl considerase ea, ci, din contră, a încercat să facă ce dorea familia lui să facă, să fie aşa cum voiau ei să fie, fără ca el să-şi dorească într-adevăr să fie astfel, la un nivel mai profund, spiritual, îşi dă seama că ea şi Taka au ceva în comun: amândoi au acces la o altă lume, au percepţii superioare celorlalţi ceea ce-i face să poată accesa acea memorie universală a lumii. Diferenţa dintre ei e aceea că Taka a fost prea slab să-şi asume acest rol prin care îi poate ajuta pe semenii săi să se regăsească, iar Yuki se dovedeşte mai puternică şi duce la bun sfârşit această sarcină, devenind o femeie-şaman, o priză la care semenii ei se pot conecta pentru a-şi găsi propria identitate spirituală pierdută sau uitată în mijlocul lumii civilizate, pragmatice şi tehniciste. Şi pentru ca simbolul prizei să fie mai bine încastrat în text, dar şi pentru a da cărţii mai multă savoare şi, de ce nu, subiect de polemică, modalitatea prin care Yuki îşi vindecă pacienţii nu este altceva decât actul sexual: când fac dragoste cu ea, bărbaţii retrăiesc dintr-o dată amintiri uitate care-i ajută să se descopere ca eu.

Pentru cititori, cartea poartă, după cum mărturiseşte autoarea într-un interviu, mesajul că societatea japoneză s-a pierdut pe sine în goana după imitarea civilizaţiei americane, s-a înstrăinat de valorile tradiţionale ale familiei la care, pentru a se salva, trebuie să se întoarcă.