Impresii de ... mamă

Pentru că impresiile de lectură s-au estompat, având restante destule cărţi despre care voi scrie, probabil, câte o frază într-o singură postare, m-am gândit să scriu acum câteva impresii calde de mamă a doi copii.

E incredibil cât de repede uităm cum a fost, cât de greu a fost cu copilul după naştere: abia doi ani au trecut de la prima naştere, şi am uitat cât de mic era bebeluşul, cât de neajutorat plângea, câte griji şi câte întrebări îmi puneam în primele luni. Oricum, la al doilea copil sunt mult mai relaxată: nu mai sar să-l îndop la fiecare plâns, nu mă mai sperie orice screamăt (oare acesta e substantivul?), nu mă mai izolez la alăptat sau la îngrijit copilul. Şi psihic mi-e mult mai bine, pentru că acum ştiu că nu va dura toată viaţa schimbatul scutecelor şi liniştirea unor plânsete uneori de neînţeles.

Adevărata piatră de încercare este acum copilul cel mare, care a simţit deodată că nu mai e în centrul atenţiei şi se comportă destul de agresiv. Când sunt singură cu cele două fete, o pun la punct pe Uca şi mă ascultă, iar faţă de Ica (aşa i-a zis ea prima dată, acu îi zice Ilica) este plină de afecţiune; dar când apare altcineva, fie că e tatăl ei, fie că e C., cea care mă ajută la treburi, parcă înnebuneşte: dacă nu facem ce zice ea, începe să ţipe, să urle şi nu mă mai ascultă nici pe mine deloc. Ca să nu mai zic că a dat în "sindromul bebeluşului": poartă iar suzeta la care a renunţat de când avea 6 luni şi pe care i-o păstrasem ca amintire, plus că de două zile face pipi în pat când doarme... În schimb, însă, a început să-şi dea drumul la a vorbi cum trebuie (mă rog, adică pe limba noastră!), fapt pentru care primeşte zilnic laude.

Gata, mi-am vărsat năduful, şi oricum sunt optimistă, ştiu că va trece şi asta, se va obişnui şi vor creşte împreună şi se vor iubi una pe alta. Să am eu răbdare, şi să fim toţi sănătoşi, asta contează.

Sub semnul păianjenului

Dacă ar fi o zodie a păianjenului, Ilinca ar fi cu siguranţă născută sub acest semn.

Ca şi Maria, şi ea s-a născut cu 5 zile înainte de termen, a pierdut buricul în a paisprezecea zi şi, mai ales, a ales un alt sfânt ca patron pe lângă cel ales de părinţii ei prin nume (Maria s-a născut de Sf. Vasile, Ilinca de Sf. Gheorghe).

O deosebire timpurie, cu care intru iar pe domeniul coincidenţelor ce mă apropie atât de fantastic, este, însă cea legată de semnul păianjenului. În dimineaţa când am plecat la maternitate, căci începuse travaliul, am găsit pe parchetul din dormitor un păianjen mort. La maternitate, printre cămăşuţele pregătite pentru Ilinca, am găsit un alt păianjen, de data aceasta viu. Săptămâna trecută, când o alăptam, a trecut un păianjen peste fruntea ei coborând apoi pe mine. Săptămâna aceasta, când am ieşit cu ea în marsupiu în parc, un alt păianjen i-a trecut peste cap ascunzându-se apoi pe sub marsupiu. Deja încep să suspectez existenţa acestei noi zodii ce ar trebui inventată pentru ea şi am început să caut diverse simbolistici ale acestei arahnide. Energia feminină, cel (cea) care ţese însăşi soarta, simboluri legate de trecut şi viitor, de naştere şi femeie ...

Urări întârziate

După Paştele trist de anul trecut, Paştele de anul acesta l-am petrecut la maternitate, după ce sâmbătă am adus-o pe lume pe Ilinca, mică, ochioasă şi gălăgioasă!

Sper că aţi avut un Paşte cu împăcare, linişte şi căldură, aşa cum vi l-am dorit în suflet, nemaiapucând să scriu urările, tuturor celor dragi mie şi tuturor celor ce treceţi sau zăboviţi pe acest blog fără a ne cunoaşte altfel decât prin cuvinte!

Hristos a înviat!

Un an...

Astăzi se împlineşte un an ... un an de când tata nu mai e, fizic, printre noi.
Dacă la început l-am visat slăbit şi bolnav, acum îl visez mereu aşa cum era înainte de boală: plin de viaţă, robust, mereu cu zâmbetul de buze. Poate pentru că aşa vreau să-mi rămână în amintire. Iar faptul că îmi apare în vis, sau îl evoc cu diverse ocazii, îmi mai alină dorul de el!

...

Tăcere ... pentru că ce poţi spune faţă cu ceea ce trăiesc japonezii de cinci zile? Ce cuvinte, ce gesturi le pot aduce alinare?

Am încredere în acest popor, ştiu că va găsi în sine puterea de a-şi reveni, simt că va regăsi înlăuntrul său forţa spirituală care să-l scoată din dezastru. Plecăciune!
...

Impresii de lectură - Vertij

Randy Taguchi - "Vertij", Quality Books, Bucureşti, 2007, Traducere şi note de Monica Şerban, 336 pagini

Deşi sunt alte cărţi pe lista de aşteptare, ale căror impresii de lectură s-au şi estompat între timp, nu pot să nu sar la această carte proaspăt terminată, poate şi din cauza slăbiciunii pe care o am pentru scriitorii japonezi.

Apărut în 2001 sub titlul original "Priza" - mult mai definitoriu în contextul tematic al cărţii (dar poate prea tehnic şi non-simbolic la prima vedere în română), primul roman al scriitoarei Randy Taguchi se mulează pe o experienţă trăită de autoare care oglindeşte, în acelaşi timp, una din crudele realităţi ale Japoniei zilelor noastre: "hikikomori". Acest termen desemnează oamenii care suferă de o maladie a civilizaţiei noastre: renunţă complet la viaţa socială pentru a se retrage în singurătatea unei camere. Fratele autoarei, întocmai ca fratele personajului feminin narator al cărţii, moare ca urmare a acestei boli, pierzându-şi complet dorinţa de a mai trăi. Pentru Yuki, sora sa, tristul eveniment coincide cu începutul căutării propriei identităţi în încercarea de a înţelege moartea fratelui ei şi pe fratele ei în sine.

Şedinţele la psiholog, care-i prilejuiesc întâlnirea cu fostul ei profesor din facultate, Kunisada, cu care experimentase un transfer şi contra-transfer (ea descoperindu-şi astfel propria sexualitate) nu reuşesc să o mulţumească. Dar odată cu întâlnirea (previzionată oniric) cu Ritsuko, fostă colegă de facultate acum interesată de femeile-şaman, Yuki începe să vadă realitatea cu alţi ochi şi să nu se mai sperie de halucinaţiile vizuale (îl vede deseori pe Taka, fratele ei) şi olfactive (simte mirosul de moarte al oamenilor, reuşind prin asta chiar să-i salveze viaţa unui coleg de serviciu care, impacientat de mirosul pe care i-l emana lui Yuki, descoperă că are cancer de colon în fază incipientă şi se operează) care încep să-i domine viaţa.

Dacă la nivel psihologic ea înţelege că Taka nu a fost defel un egoist aşa cum îl considerase ea, ci, din contră, a încercat să facă ce dorea familia lui să facă, să fie aşa cum voiau ei să fie, fără ca el să-şi dorească într-adevăr să fie astfel, la un nivel mai profund, spiritual, îşi dă seama că ea şi Taka au ceva în comun: amândoi au acces la o altă lume, au percepţii superioare celorlalţi ceea ce-i face să poată accesa acea memorie universală a lumii. Diferenţa dintre ei e aceea că Taka a fost prea slab să-şi asume acest rol prin care îi poate ajuta pe semenii săi să se regăsească, iar Yuki se dovedeşte mai puternică şi duce la bun sfârşit această sarcină, devenind o femeie-şaman, o priză la care semenii ei se pot conecta pentru a-şi găsi propria identitate spirituală pierdută sau uitată în mijlocul lumii civilizate, pragmatice şi tehniciste. Şi pentru ca simbolul prizei să fie mai bine încastrat în text, dar şi pentru a da cărţii mai multă savoare şi, de ce nu, subiect de polemică, modalitatea prin care Yuki îşi vindecă pacienţii nu este altceva decât actul sexual: când fac dragoste cu ea, bărbaţii retrăiesc dintr-o dată amintiri uitate care-i ajută să se descopere ca eu.

Pentru cititori, cartea poartă, după cum mărturiseşte autoarea într-un interviu, mesajul că societatea japoneză s-a pierdut pe sine în goana după imitarea civilizaţiei americane, s-a înstrăinat de valorile tradiţionale ale familiei la care, pentru a se salva, trebuie să se întoarcă.

În luna lui Marte

E prima lună a primei veri, stând sub semnul Zilei Femeii - o lună capricioasă, dar încărcată de speranţă, o lună a vieţii şi a dragostei. La mulţi ani femeilor vesele şi celor triste, celor împlinite şi celor frustrate, celor sănătoase şi celor în suferinţă, celor optimiste şi celor depresive, celor tinere şi celor trecute prin viaţă, celor ce sunt şi celor ce nu mai sunt decât în amintire, la mulţi ani tuturor!
În dar, câteva versuri ce le găsesc potrivite pentru luna care a-nceput:

acela ce tu tocmai simţi că l-ai iubi devine
prietenul imaginar ce mulţi copii şi-l fac:
e lângă ei tot timpul, lui îi spun orice prin
cap le trece, cu el râd, glumesc, se joacă,
plâng – e prietenul de suflet ce poate-n
realitate nicicând nu l-or avea. aşa e şi cu
cel de care tocmai te-ai îndrăgostit - pentru
că a te-ndrăgosti înseamnă a copilări-n iubire.