Impresii de lectură - Urcan bătrânul şi tânărul Pavel Dan

Pavel Dan, "Urcan bătrânul", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987, 344 pagini.

Scriitorul din Câmpia Ardealului răpus de cancer înainte de a fi împlinit 30 de ani a lăsat în urmă o zestre nuvelistică deloc de ngelijat. Dacă nuvela "Copil schimbat" se încadrează în registrul fantasticului, celelalte texte reunite în volumul "Urcan bătrânul" evocă lumea satului ardelean sau, în câteva cazuri, a oraşului.

Mai pline de forţă mi s-au părut cele dedicate vieţii săteanului ardelean, o viaţă sfâşiată între muncă şi suferinţă, sau între bogăţie, zgârcenie şi ură. Un nepot care îşi convinge bunicul să-i lase lui pămânul şi casa în defavoarea fratelui şi surorii sale ("Urcan bătrânul"), o înmormântare făcută cu mare zgârcenie şi amânată într-o zi de post de nişte oameni bogaţi, "gazde" ("Înmormântarea lui Urcan bătrânul"), un profesor revenit acasă, la ţară, să-şi înmormânteze tatăl şi să-şi ia mama cu el ("Zborul de la cuib"), un preot de ţară arestat de autorităţile austro-ungare şi însoţit tot drumul de sătenii pe care cu har i-a păstorit ("Îl duc pe popa"), un ţăran ce se aruncă în fântână necăjit de viaţa lângă o femeie haină ("Priveghiul"), un ţăran ce pleacă la târg să-şi ia vacă cu lapte - visul lui de-o viaţă - şi e păcălit de nişte şarlatani ("Precub") - acestea sunt câteva din temele sau personajele impresionante din cartea lui Pavel Dan.

Viaţa aspră a ţăranului ardelean care mănâncă la lumina focului din vatră pentru a nu prăpădi gazul de la lampă, bogăţia care, odată obţinută, strică sufletul, aduce ura între fraţi şi obsesia pământului, precum şi moartea, riturile de înmormântare, presimţirile legate de sfârşitul cuiva şi ura prelungită faţă de cineva şi când acesta s-a stins sunt câteva teme unificatoare ale volumului. O carte despre tristeţe, simplitate, munca pentru supravieţuire, opresiune, ură şi suferinţă.

Impresii de lectură - Crăciun şi frumoasa fără corp

Pentru că am avut oareşice răgaz de a citi şi altceva decât fantastic, voi nota sub acest titlu impresii din cărţile parcurse.

Gheorghe Crăciun, "Frumoasa fără corp", Ed. Art, Colecţia Ficţiune şi artilerie, Bucureşti, 2007 (ed. a doua revăzută însoţită de un dosar de receptare critică), prefaţă de Carmen Muşat, 414 pagini.

Scrisul lui Gheorghe Crăciun mă fascinează şi îmi face, totodată, poftă de scris. Am avut plăcerea de a-l cunoaşte, întâlnindu-l de câteva ori, mi s-a părut un om serios, ambiţios, plin de energie şi implicat până la epuizare în proiectele sale, o prezenţă care mă inhiba prin cultură şi m-a uimit în rarele cazuri în care îşi scotea masca "profesorală" devenind un om obişnuit cu slăbiciunile lui.

Romanul lui Crăciun, al cărui titlu intră în dialog cu basmul "Miron şi frumoasa fără corp" versificat de Eminescu, dezvoltă mai multe fire narative, fiecare fir centrându-se în jurul unui personaj masculin (sau a două asemenea personaje), dar dacă vrem să urmărim aceste fire în sensul tradiţional constatăm că ele sunt rupte cu bună ştiinţă tocmai în preajma "punctului culminant", ceea ce ne atrage atenţia că nu acesta e important. Interesantă este şi plasarea autorului însuşi ca personaj (George) în cadrul fiecărui fir narativ, pentru ca în final acesta să intervină direct, la persoana întâi, cu opinii metanarative, dar nu numai. De altfel, la sfârşitul cărţii realizezi că ceva din biografia autorului, la care el face scurte referiri în final, se regăseşte în fiecare dintre personajele masculine directoare ale romanului.

Basmul amintit e o variaţiune pe tema căutării idealului, voinicul Miron fiind ursit să simtă toată viaţa dorul "după ce-i desăvârşit", personificat în cazul lui prin frumoasa fără corp. Atât de mâhnit şi de trist se întoarce din palatul frumoasei al cărei corp nu are căldură, nu poate fi pipăit, îmbrăţişat, încât eroul moare. Crăciun îşi orchestrează tema în stil propriu, căutarea unui ideal în diferite forme caracterizând personajele sale masculine (Octavian, Vlad, Miron, Gil şi însuşi George), iar tristeţea dată de conştiinţa că ceea ce caută le scapă constant printre degete rămâne ca o constantă şi în roman.

Ceea ce uneşte personajele masculine ca fapt palpabil, biografic e prezenţa lor concomitentă în prima tinereţe în acelaşi spaţiu rural, satul de munte Nereju din Vrancea, unde s-au intersectat mai profund sau mai superficial. Octavian, inginer silvic, revine la Nereju în tranzit spre Munţii Vrancei şi în căutarea propriei identităţi pe care experienţa din satul de munte a marcat-o. Ceea ce găseşte aici îi arată nu atât că viaţa merge înainte cât că propria lui viaţă a alunecat înspre blazare odată cu plecarea la oraş, cu căsătoria ratată şi cu lipsa de comunicare cu fiul său pentru care nu are niciodată timp. Revelaţiile concrete pentru el apar sub forma profesoarei Pia, chiriaşă în aceeaşi casă în care a stat şi el cu ani în urmă, al cărei trup îl atrage irezistibil, şi a caietului albastru de însemnări al lui Vlad, profesorul de desen cu care a împărţit şi casa, şi gândurile. Dar ambele descoperiri rămân, la revenirea lui Octavian în oraş, sub forma unor tânjiri niciodată duse la capăt, a unor idealuri niciodată atinse.

Vlad, la rândul său, percepe experienţa Nereju ca pe un obstacol în calea realizării sale spirituale, care se va traduce mai târziu sub forma scrisului. Un alter ego al autorului, mereu gata să prindă din zbor dialoguri cât mai variate între oameni obişnuiţi, lui Vlad nu-i e suficientă crearea unui personaj feminin ideal. Faptul că ulterior întâlneşte personajul imaginat de el în carne şi oase, în persoana unei tinere chelneriţe ce-i serveşte pe parcursul şederii cu familia la băi, dar nu-l poate avea, nu-l poate îmbrăţişa, nu face decât să-i amplifice drama de creator pe care virtualitatea creaţiei singură nu-l poate satisface.

Mai departe, doctorul Miron şi Gil sunt şi ei fascinaţi de prezenţe feminine: grupul de intelectuali mai mult sau mai puţin veritabili se distrează în cabana de la munte, Ioana Jighira atrăgând atenţia tuturor, dar rămânând un mister chiar şi pentru soţul ei. Miron cel îndrăgostit de ani de zile de Ioana are în sfârşit ocazia de a atinge trupul celei visate, dar va fi doar o ocazie profesională: e nevoit s-o opereze urgent de apendicită, deşi renunţase la chirurgie.

George apare pe rând alături de fiecare din aceste personaje, sub diverse roluri, pentru ca în final să dezvăluie o parte din sine, amintiri care i-au marcat experienţa de scriitor descrise mai ales sub forma unor senzaţii, dar şi un eseu teoretic ce pare a fi aplicat în acest roman.

O carte despre căutarea identităţii, a idealului, căutare care e importantă în sine, ca drum, nu ca finalitate, ca destinaţie.

De Anul Nou

Happy New Year, Happy New Year
May we all have a vision, now and then,
Of a world where every neighbour is a friend!

Sau, o urare pe limba noastră:

Să trăiţi, să trăiţi,
Întru mulţi ani fericiţi
Şi ca pomii să-nfloriţi
Şi ca ei să-mbătrâniţi
Şi ca toamna cea bogată;
Fie casa-ndestulată.
Tot cu mesele întinse,
Cu făcliile aprinse,
Să petreceţi împreună,
Până-n veci cu voie bună.

Neputinţa cuvintelor

Cuvintele date nouă spre a comunica. Cuvintele care uneori nu ne ascultă. Cuvintele care câteodată nu pot exprima ceea ce simţim, oricâte metafore şi comparaţii am încerca să croşetăm. Cuvintele care încearcă să prindă ca într-un bold senzaţii de moment, senzaţii unice şi fulgurante.

Dar oare prin ce cuvinte să-i explici lui, copilul "născut" şi crescut la orfelinat, tăcerea şi melancolia pe care le simţi când îţi pierzi un părinte ce ţi-a fost mereu aproape? Sau ce cuvinte îi pot reda mai bine unei femei ce nu are copii ceea ce simţi dimineaţa când copilul tău te trezeşte c-un sărut cald?

Cuvinte şi senzaţii despre anul care abia mai pâlpâie: lacrimi, lacrimi iscate doar de-o privire care "ştie", negru şi durere, regrete, despărţire şi vise întristate, şi frig, aprilie friguros, bucuria de-a fi iarăşi în vârf de munte, udă până la piele, cu bobi de grindină căzând pe tine, deblocarea scrisului, desăvârşirea tezei de doctorat, emoţii la susţinerea publică şi curentul din sala în care le-ai mărturisit o părticică din viaţa ta (de cercetare), dar peste tot zâmbet de copil, râsete fără griji, glume, dans şi muzică - acestea sunt doar câteva din cuvintele despre acest an trist şi vesel, plin cu de toate, an de viaţă. Adio 2010!

Viaţa ca surfing

Trec zilele, se succed anotimpurile, Maria creşte şi noi îmbătrânim. Durerea pierderii tatei s-a aşezat, cuminte, într-un locaş, amintirile au devenit acum mai puternice, mai clare. Vărul meu a devenit şi el tată (tot de fetiţă - atâtea fetiţe în familia noastră!). Eu am terminat teza, mai am ultimul pas, susţinerea finală, şi gata! (deşi credeam că o să răsuflu uşurată după ce mi-a stat pe cap atâta timp, nu simt deloc uşurare, am doar satisfacţia lucrului terminat şi făcut din inimă). După vreo două luni de oboseală şi lipsă de energie, acum, când vine iarna, îmi recapăt forţele şi mă pregătesc pentru "un nou început" (vorba clişeului).

Mă uit, spectatoare, la reprezentaţia asta: naştere, botez, pauză profesională, moarte, naştere, reuşită profesională şi ce mai urmează. Farmecul irezistibil al vieţii, dureri şi bucurii ce ne-mpletesc riduri pe faţă, noi - vieţuitorii - ca nişte surferi care sunt fie deasupra valului celui mai înalt, stăpânind oceanul, fie ratează valul şi aproape se îneacă prinşi de furia apei de dedesubt, dar rămân mereu atraşi de magia apei, mereu în mijlocul ei, niciodată săturându-se de surprizele pe care aceasta li le oferă.

În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher....

.... Schimbări mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi,
Şi ninge până la prăsele
Ninsoarea intră-n trupul tot
E-un dans de oameni de zăpadă
Ce-mbrăţişarea n-o mai pot.

Adrian Păunescu

Definiţii, aforisme

Fotografia

Fotografia este linia de mijloc dintre dezamăgirea cumplită că valea aceea atât de abruptă în realitate - pare o simplă denivelare şi revelaţia de nedescris că floarea catifelată pe care-ai surprins-o în bătaia vântului are nişte perişori fini pe petale pe care nici măcar nu-i bănuisei.