Urări întârziate

După Paştele trist de anul trecut, Paştele de anul acesta l-am petrecut la maternitate, după ce sâmbătă am adus-o pe lume pe Ilinca, mică, ochioasă şi gălăgioasă!

Sper că aţi avut un Paşte cu împăcare, linişte şi căldură, aşa cum vi l-am dorit în suflet, nemaiapucând să scriu urările, tuturor celor dragi mie şi tuturor celor ce treceţi sau zăboviţi pe acest blog fără a ne cunoaşte altfel decât prin cuvinte!

Hristos a înviat!

Un an...

Astăzi se împlineşte un an ... un an de când tata nu mai e, fizic, printre noi.
Dacă la început l-am visat slăbit şi bolnav, acum îl visez mereu aşa cum era înainte de boală: plin de viaţă, robust, mereu cu zâmbetul de buze. Poate pentru că aşa vreau să-mi rămână în amintire. Iar faptul că îmi apare în vis, sau îl evoc cu diverse ocazii, îmi mai alină dorul de el!