Şi ceva de bine ...

Azi pe la prânz, deşi îi curgea nasul şi avea temperatură, iar noaptea nu prea a dormit deloc, Maria şi-a luat, în sfârşit, inima în dinţi şi a păşit singură, sigură pe ea şi fără a aştepta să o prindă cineva la capătul drumului. Abia acum are echilibru şi stabilitate, ceea ce i-a dat încrederea de a merge paşi mulţi la rând fără ajutor.

Şi uite-aşa, ne-a făcut ea un cadou de 1 iunie, în avans! Un cadou din care am învăţat un lucru: oricât de bolnav ai fi (fiziceşte sau sufleteşte), viaţa trebuie să-şi urmeze cursul, trebuie să te reintegrezi încet-încet în valurile ei, căci altfel, dacă nu eşti atent, te îneci într-o bună zi.

Ce se ascunde în spatele unui anunţ

Pe strada copilăriei mele am văzut, în ziua de Rusalii, un anunţ scris frumos cu cretă pe zidul unui gard: VÎND VACĂ. REL. ÎN CURTE. Un anunţ oarecare în spatele căruia se ascunde o mică dramă.

Proprietarul vacii, "nea Titică" cum îi spun vecinii, e paralizat de peste şase săptămâni. Văduv, e îngrijit de fiica lui şi de fiul lui, printre picături, amândoi având serviciu şi fiind apoi ocupaţi cu gospodării mari (fân, animale etc.) Nea Titică nu mai poate vorbi, nu se poate mişca, dar în fiecare zi cere să i se arate vaca, vaca lui dragă, pe geam. Îi e frică să nu i-o vândă.

Am două amintiri cu nea Titică. Eram foarte mică într-o sâmbătă seara când a venit cu degetul tăiat în batistă, gâlgâind de sânge, să-l ducă tata la spital. Tăiase lemne cu circularul, iar doctoriţa, supărată, a mormăit : "Apoi nu vă mai potoliţi cu munca asta nici sâmbătă seara!" Apoi, pentru că nea Titică era cofetar, pe timpul lui Ceauşescu, la dânsul comandam an de an, de ziua mea, bomboane fondante ca să servesc colegii de clasă. Erau un deliciu, iar nucile trebuiau aduse de acasă.

Revin la prezent. Acum două săptămâni, ginerele lui nea Titică a căzut la pat, fiind dus de urgenţă la Bucureşti; se pare că are tumoare la creier, inoperabilă. De aici, decizia fetei lui nea Titică de a vinde vaca, pentru a cărei îngrijire nu mai are nimeni timp.

Acum un an ...

Anul trecut, în mai, mergeam pentru prima dată cu Maria la Câmpulung. Am râs (deşi tata slăbise mult), am admirat liliacul ce niciodată nu făcuse atâtea flori (tata îl curăţase mai în profunzime decât de obicei) - aşa eram anul trecut.





Anul acesta, în mai, am revenit acolo pentru pomenirea de 40 de zile: lalelele galbene erau la fel de mândre ca anul trecut, liliacul n-a mai avut atâtea flori, iar tata nu mai era..

Timpul...